Președintele Ungariei, Katalin Novak, a demisionat
Anunțul vine după reacția opiniei publice față de grațierea de către Novak a unui bărbat condamnat într-un caz de abuz sexual asupra copiilor.
- Katalin Novak și-a anunțat demisia sâmbătă, după ce a fost supusă unei presiuni crescânde în urma grațierii unui bărbat condamnat ca complice într-un caz de abuz sexual asupra copiilor instituționalizați.
- „Am făcut o greșeală… Astăzi este ultima zi în care mă adresez vouă ca președinte”, a spus ea într-un discurs difuzat la televiziunea de stat.
- „Am luat decizia de a acorda grațierea în aprilie anul trecut, crezând că condamnatul nu a profitat de vulnerabilitatea copiilor pe care îi supraveghea. Am făcut o greșeală deoarece raționamentul meu a declanșat îndoieli cu privire la politica de toleranța zero care se aplică pedofiliei”, a adăugat ea.
- Cel puțin 1.000 de persoane au protestat vineri în capitala țării, cerându-i demisia. Partidele de opoziție din Ungaria au cerut și ea să părăsească funcția.
- Novak a decis să grațieze aproximativ două duzini de persoane în aprilie 2023, înaintea vizitei Papei Francisc, printre care și directorul adjunct al unui cămin de copii care l-a ajutat pe fostul director al căminului să-și ascundă abuzurile.
- Endre K a fost condamnat în 2022 la trei ani și patru luni de închisoare și a fost interzis pentru încă cinci ani de la toate activitățile și ocupațiile legate de minori.
- Dar datorită grațierii lui Novak, el a fost eliberat și i se permite, teoretic, să se întoarcă la profesia sa.
- „Este greu să găsești cuvintele când decizia ta de a arăta milă privează victimele de dreptatea cuvenită”, a scris una dintre victime, Mert Pop, pe Facebook, cerându-i președintelui Novak să ofere o explicație.
Prima femeie președinte
- Novak este un aliat și fost ministru al familiei al premierului conservator Viktor Orban.
- Ea a fost, de asemenea, prima femeie președinte din istoria Ungariei și cea mai tânără persoană care a ocupat vreodată această funcție.
- Demisia ei a provocat un șoc politic pentru partidul naționalist de guvernământ Fidesz, care guvernează cu majoritate constituțională din 2010.
- De asemenea, în grațiere a fost implicată și Judit Varga, o altă persoană cheie a Fidesz, care a susținut grațierea în calitate de ministru al justiției de atunci al Ungariei.
- Varga era propusă pentru deschiderea listei candidaților la Parlamentul European ai Fidesz pentru alegerile din această vară.
- Dar într-o postare pe Facebook de sâmbătă, Varga a anunțat că își va asuma responsabilitatea politică pentru aprobarea grațierii și „se va retrage din viața publică, demisionând de la locul meu de membru al parlamentului și, de asemenea, de lider al listei PE”.
- Joi, Viktor Orban a anunțat un amendament constituțional ce interzice grațierea persoanelor care au comis abuzuri sexuale asupra minorilor.
- „În numele guvernului, am depus un amendament constituțional pentru a face imposibilă grațierea autorului unei infracțiuni împotriva unui copil minor”, a spus el într-un videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
- El a adăugat că primul său gând ar fi să taie pe oricine „în bucăți” dacă ar atinge unul dintre șase nepoți ai săi.
Sursa: Agenții de știri